"Am crezut ca mie nu mi se poate intampla!"
Asa incepe povestea unei femei incredibil de puternice, curajoase si optimiste, Raluca Iliescu. Mai jos este povestea ei despre un obstacol care i-a schimbat viata dar pe care acum l-a depasit si a reusit sa extraga si o parte buna. Uimitor, nu?
As vrea sa incepeti luna Decembrie citind acesta poveste care sper sa va inspire si sa o gasiti optimista si plina de intelepciune.
Incepeti luna Sarbatorilor de Iarna prin a va face singure un cadou, afland ca sunteti bine!
"Am crezut ca mie nu mi se poate intampla!
Acest subiect era de fiecare data "povestea" vreunui necunoscut, peste care treceam cu usurinta si de care uitam probabil in urmatoarele 10 minute de conversatie.
In iunie 2011 a devenit insa si "povestea" mea, desi am doar 33 de ani, analize la zi si niciun istoric familial in ceea ce priveste cancerul la san.
Norocul meu in tot acest episod a venit din faptul ca sunt responsabila, in special cand ma raportez la sanatate, familie si cariera.
Dintre cele trei, doar sanatatea necesita cateva investigatii periodice pe care le si urmez pentru propriul confort psihic dar si pentru prevenirea unor situatii critice.
In acest mod mi-am descoperit la sanul drept, in prima etapa prin auto palpare, ceva ce sigur nu-mi apartinea pentru ca exista acolo in premiera. Se simtea ca fiind o formatiune de marimea unei masline, tare, imobila si complet nedureroasa. Desi mi-a trecut prin minte ca s-ar putea datora perioadei pre-menstruale, cand in ceea ce ma priveste sanii isi modificau densitatea, m-am programat totusi pentru o ecografie mamara la clinica Medlife. Din pacate am fost uluita si dezamagita, nu doar de atitudinea doctoritei in cauza, dar si de siguranta de sine cand mi-a comunicat ca am intr-adevar un chist, dar pot trai cu el "linistita" ptr ca nu este "nimic important" si "oricum toate femeile au asa ceva".
Absurditatea raspunsului si a situatiei insasi cresteau pe masura ce inainta dialogul, eu insistand asupra cauzei si primind invariabil si pe fond de iritabilitate deja, acelasi sfat "medical" de a reveni la control peste 6 luni.
Cum n-as fi putut trai cu o intrebare timp de 6 luni si cum nu m-a multumit deloc afirmatia "toate femeile au asa ceva" am fost indrumata in aceeasi zi, de catre un bun prieten medic, la Dna Dr Elena Claudia Teodorescu.
Dna Dr Elena Claudia Teodorescu mi-a refacut ecografia care a ridicat un mare semnal de alarma.
Ca atare mi-a recomandat pe loc un test mamografic al carui rezultat n-a mai lasat loc de interpretari, diagnosticul probabil pana la biopsie fiind DCIS (carcinom ductal in situ). Probabil ca n-am sa uit niciodata acea zi cu doua diagnostice complet diferite la interval de 2 ore, unul de "nimic" si al doilea de probabil "cancer".
Desi nu eram multumita cu "n-ai nimic", parca nu-mi venea sa cred nici ca as avea cancer. Ca oricare dintre noi ma gandeam ca ar fi imposibil ca eu sa am asa ceva !
Nu eu !
N-a fost inca inventat cuvantul care sa descrie ce simteam. Nu eram nici panicata, nici trista, nici socata, nici macar confuza. Eram un un pic din fiecare si intr-o oarecare masura chiar amuzata, considerand situatia ca fiind cel putin absurda. Am refuzat sa cred realitatea timp de vreo doua ore, dupa care am evaluat toate aspectele si am pornit “la drum”.
In urmatoarea zi am consultat doi oncologi care n-au parut chiar optimisti citind rezultatele imagistice, astfel ca urmatorul pas recomandat si de catre ei, era tot biopsia.
Ca atare, in acelasi week-end am zburat in Chicago, avand marea sansa de a urma acolo toate testele si inclusiv operatia. Dupa patru zile de analize si teste si biopsie stereotactica si masinarii aproape SF pe care nu le mai vazusem nici macar in "Grey's anatomy" mi s-a confirmat diagnosticul pe care-l suspectase si Dna Dr Elena Claudia Teodorescu in urma cu 5 zile: DCIS grad 0-1. Chiar daca eram pregatita pentru ce-i mai rau, asteptarea rezultatului biopsiei a fost ca un cosmar care nu se mai sfarsea. A fost primul dintr-o serie de trei momente epuizante in care am constientizat ca te nasti si mori singur, desi ai langa tine un “stadion” plin de apropiati.
Au urmat intalniri peste intalniri cu oncologia, chirurgia generala si cea plastica pentru consiliere si explicatii in detaliu.
Desi mi s-au propus doua optiuni si anume cea de lumpectomie (rezectia zonei afectate) si cea de mastectomie san drept, decizia mea a fost de a face totusi mastectomie bilaterala cu reconstructie in doua etape.
Subliminal cred ca facusem aceasta alegere chiar de-acasa.
A fost o decizie pentru care n-am consultat pe nimeni, dar care a fost intampinata de catre toti medicii ca fiind cea mai inteleapta, desi radicala si poate traumatizanta.
Familia si prietenii m-au sustinut fara exceptie, fara intrebari, fara pareri si fara niciun fel de judecati.
Acesta a fost cel de-al doilea moment in care, desi sustinuta din toate directiile, m-am simtit din nou doar eu cu mine, la fel ca in cele 24 de ore de asteptare a biopsiei.
Argumentele alegerii mele sunt multiple: diminuarea riscului unei potentiale recurente, similaritatea sanilor, aspectul lor in ansamblu. Cred ca psihic mi-ar fi fost cu mult mai greu sa ma privesc zilnic in oglinda si sa descopar de fiecare data o diferenta majora.
Operatia a durat aproape 9 ore, n-am avut dureri mari dupa, mai mult un discomfort si am fost externata in 48 de ore.
N-am avut puterea sa ma privesc in oglinda pana la primul dus, abia la 7 zile de la operatie, cand am fost nevoita sa ma re-cunosc si sa ma re-imprietenesc cu mine insami. A fost cel de-al treilea moment critic, dar a fost si ultimul.
Totul s-a derulat in mare viteza, in doua luni m-am reintors in tara sanatoasa, cu un nou look, optimista si fericita ca am descoperit totul in timp util si ca mi-am salvat viata..
Dupa intoarcerea in tara am declansat o “campanie” intre prietene si colege, incercand sa le conving ca uneori, un test facut la timp si mai ales interpretat corect iti poate salva viata.
In acest maraton al mamografiilor la Dna Dr Elena Claudia Teodorescu, cea mai buna prietena a mea a fost diagnosticata cu o forma extrem de invaziva de cancer, care, desi imagistic se-nfatisa in doar trei puncte albe abia vizibile, ar fi avut o evolutie galopanta si dezastruoasa in urmatoarele 6 luni. Dna Dr Elena Claudia Teodorescu i-a salvat viata interpretand corect o mamografie care, din pacate pentru multe femei, n-a alarmat niciunul dintre medicii vizitati anterior in clinici de prestigiu din Bucuresti.
Am renuntat la fumat, la consumul de carne si lactate. Mananc ocazional peste si fructe de mare si incerc pe cat posibil ca 75% din hrana sa fie formata din legume si fructe crude. Fac sport zilnic si am devenit mult mai credincioasa. Singurul meu regret este ca am avut nevoie de o asemenea “poveste” pentru a ma schimba in bine.
Nu trebuie sa treaca nimeni prin asemenea cumpana pentru a invata cat de importante sunt investigatiile, alimentatia, sportul si mai ales psihicul, care este intr-adevar salvator ! "
Raluca Iliescu
No comments:
Post a Comment